”Biserica Sfanta  Treime” 
Pauna, sotia spatarului Draghici Cantacuzino-Magureanu, si fiii lor (Parvu, Constantin, Serban, Grigoras) au ctitorit, in 1674, si Biserica cu hramul Sfanta Treime din Magureni.
Lacasul de cult pastreaza pictura realizata intre anii 1693-1694 de Parvu Mutu zugravu, pe cheltuiala lui Serban (Banica) Magureanu. Tabloul votiv care se desfasoara pe peretii din pronaos este o ampla compozitie, o adevarata galerie de portrete, infatisandu-i pe cei 60 de membri ai familiei ctitorului. Pe peretii micutei incaperi prin care se poate urca in clopotnita, Parvu Mutu a pictat portretul unui zugrav, un colaborator apropiat al sau, in aceeasi atitudine in care el apare in autoportretele de la Filipestii de Padure si Bordesti. In biserica se pastreaza un iconostas (1694) sculptat in lemn, in stil brancovenesc, cu elemente ornamentale baroce si renascentiste tarzii.


Images


Ruinele conacului Draghici - Cantacuzino
In comuna Magureni satul Magureni, din DJ145 la intersectia cu DC115A pe partea stanga ne incadram pe strada Primariei, drumul ne conduce la ruinele palatului Cantacuzino.
Construirea caselor boieresti din acest complex a fost inceputa in 1666 de Draghici Cantacuzino-Magureanu. Lucrarile au fost terminate in 1671 de sotia acestuia, Pauna, si fiul lor Parvu. Potrivit istoricilor, Casa Cantacuzinilor din Magureni era o adaptare la tipul palatului senioral bizantin de care se leaga atat prin materialele si procedeele de constructie, cat si prin sistemele de boltire si decoratie. Deasupra unor beciuri boltite se ridica palatul, pe doua niveluri - parter si etaj. Din frumosul edificiu de altadata astazi se vad doar niste ruine; din pacate, zona in care sunt amplasate aceste vestigii a fost treptat "invadata" de locuintele satenilor (va prevenim ca trebuie sa treceti prin curtile lor ca sa ajungeti pana la ruine).
Ansamblul a fost construit de Draghici Cantacuzino, fiul cel mai mare al postelnicului Constantin Cantacuzino si al sotiei sale Elina, fiica mezina a domnitorului Radu Serban. Pe langa casele boieresti, construite in 1663-1670, a fost ridicata intre 1671-1674 si biserica de Curte, cu pridvor poligonal deschis, de catre Pauna, sotia lui Draghici si de fiii acesteia Parvu, Serban, Constantin si Grigorascu, mentionati in pisania din 1671. O descriere amanuntita a ruinelor a fost facuta in 1924 de Virgil Draghiceanu in lucrarea "Casa Cantacuzinilor din Magureni"si de C. Hoinarescu in "Ctitoriile cantacuzine". Deasupra pivnitelor, care nu acopera intreaga suprafata, se ridica parterul inalt, circa un sfert din acesta avand fundatii proprii in sol. Intrarea principala este situata pe latura sudica, iar accesul la pivnite este pe latura nordica. La acoperirea acestora se utilizeaza pentru prima oara in Tara Romaneasca bolti semicilindrice sustinute de doi stalpi mijlocii. Noutatea absoluta a casei este data de prezenta celui de al doilea nivel de locuit, plasat mai sus decat cel al loggiei si al celor doua incaperi ce o preced, aspactul exterior fiind rezultatul unui neobisnuit ritm de volume oferite in parte si de jocul denivelarilor pantelor acoperisului, grupate in jurul unui turn, si acesta cu doua niveluri.


Images


Ansamblul Curţii boiereşti Mavros - Cantacuzino”
Monument de categorie A, datând din anii 1840-1842 este situat în satul Cătina, comuna Floreşti şi este compus din Conacul Mavros – Cantacuzino (foto), Capela Romano-Catolică, Turn de apă, parc şi Monumentul funerar al Mariei Suţu. În prezent conacul găzduieşte Centrul de reabilitare neuro-psihiatrică.


Images


Conacul Mavros – Cantacuzino
Fostul conac Mavros-Cantacuzino, amplasat în mijlocul unui parc natural cu o suprafată de 6 ha, a fost construit de generalul Nicolae Mavros (consilier de stat al ţarului Rusiei), a cărui fiică s-a căsătorit în 1845 cu Ioan C. Cantacuzino-Măgureanu. Se zice că în acest conac s-ar fi adăpostit Nicolae Bălcescu în preajma revoluţiei de la 1848, când era urmărit de colonelul Banov. In parcul vechiului conac se află un grup statuar din marmură albă(Fata pansand un ranit), operă din 1878 a sculptorului rus Mark Antokolski (1843-1902)


Images


Curtea lu Gheorghe-Grigore Cantacuzino 
Domeniul lui Gheorghe-Grigore Cantacuzino, poreclit Nababul, fost primar de Bucuresti avea cam 150 de hectare si cuprindea (Palatul „Micul Trianon”, Turnul de apa, Parcul, Zidul de incinta) este situat in satul Floresti nr.342 aflat pe DJ 720 si prelungirea lui DC 144


Images


Biserica „Adormirea Maicii Domnului”
Biserica Adormirea Maicii Domnului, aflata in localitatea Calinesti, comuna Floresti, judetul Prahova, a fost construita intre anii 1636-1646, de catre boierii si negustorii din localitate. Parohia este alcatuita din urmatoarele trei sate: satul Novacesti, satul Calinesti si satul Catina.
"Celei alese dintre toate neamurile, Maicii lui Dumnezeu, Imparatesei, celei ce te sui de la pamant la cer, cantare cu cucernicie, pentru preacinstita ta Adormire, aducem tie Nascatoare de Dumnezeu. Iar tu, ca ceea ce ai biruinta peste moarte, de toate intamplarile aducatoare de moarte ne pazeste pe noi, ca sa-ti cantam tie: Bucura-te, ceea ce esti plina de har, care intru Adormirea ta nu ne lasi pe noi!"
Biserica Adormirea Maicii Domnului - Calinesti
Candva in secolul al XV-lea, impreuna cu familia sa, boierul Calinescu a venit din zona Argesului si s-a stabilit in satul Catina. Cei cativa locuitori ai satului se ocupau cu cresterea animalelor. Odata cu venirea boierului in acest loc s-a dezvoltat agricultura, iar cresterea vitelor s-a dezvoltat si ea simtitor. In scurt timp, satul Calinesti a devenit un adevarat targ-orasel, unde se vindeau si se cumparau produse alimentare de tot felul.


Images


Conacul Pana Filipescu 
Conacul Filipescu a fost ridicat in 1650 in partea de nord a satului Filipestii de Targ. Planul este dreptunghiular cu lungimea de 23, 70 m si latimea de 14,50 m. Nivelul de locuit, foarte putin inaltat de la solul actual (cca 70-80 cm), este construit deasupra unor pivnite, la care se accede printr-un garlici plasat pe latura de vest a casei, inspre coltul sau de sud-vest. Din acesta, printr-o usa cu ancadrament de piatra se patrunde intr-o prima incapere boltita semicilindric, separata in doua printr-un zid transversal, strapuns de o deschidere cu ancadrament similar. Din primul compartiment se intra in pivnita mare, o amenajare ampla, construita in jurul a doi stalpi centrali, de sectiune patrata, cu latura de doi metri. Boltile sunt rezultatul intersectarii a doi semicilindri cu raza egala, muchiile pornind din stalpii centrali si din pilastrii adosati zidurilor. Etajul, modificat in ultimele secole, cuprinde un numar mare de incaperi de dimensiuni reduse, care la origine au fost probabil mai mari si mai putin numeroase. Pe latura de nord se afla o loggie, deschisa prin trei arcade cu arce semicirculare, sprijinite pe coloane de zidarie de sectiune octogonala. Pe latura de sud a fost adaugat in secolul al XVIII-lea un foisor, inlocuind poate pe cel originar si intrarea principala, careia ii corespunde in interior un vestibul larg, din care se deschid usi spre incaperile laterale si spre loggie.


Images


-Ruinele Palatului Cantacuzino, Filipeştii de Târg.
La sud de Călineşti, în judeţul Prahova, se află Filipeştii de Târg, sat atestat pentru prima dată într-un act din 1510 ca aparţinând boierului Neagoe a lui Drăghici, şi ajuns prin moştenire în posesia postelnicului Cantacuzino. Familia Cantacuzino este una dintre cele mai vechi din Europa şi a jucat un rol important în istoria Bizanţului. Primele mărturii despre Cantacuzini datează din secolul al XI-lea, când se pomeneşte despre un general Ioan, căsătorit cu nepoata lui Manuil Commenul. După căderea Constantinopolului, Cantacuzinii se răspândesc în Europa, Mihai Cantacuzino poreclit „Fiul Dracului”, ajungând în Valahia în prejma anului 1566.
În centru satului se păstrează ruinele Palatului Constantin Cantacuzino, ridicat între anii 1653-1641. Multe scrieri din acea vreme vorbesc despre neobişnuita bogăţie a acestui edificiu care, din păcate azi a ajuns în ruine. În vremuri de mult apuse, conacul a adăpostit bogata şi vestita bibliotecă a lui Constantin Cantacuzino Stolnicul (fiul postelnicului), erudit, poliglot şi mare cărturar, cel care a renunţat la domnia Valahiei în favoarea nepotului său, Constantin Brâncoveanu.
Legendele locului spun că zidurile palatului aveau ferestre de stucaturi delicate, cu pridvoare proeminente, fără stâlpi şi cu beciuri adânci, uşor boltite. Palatul avea la vremea aceea o baie foarte elegantă din marmură, iar alimentarea cu apă se făcea cu ajutorul roţilor, apa fiind adusă din râul Prahova. Acelaşi mecanism era folosit şi pentru irigarea grădinilor de zarzavat şi a livezilor de pruni. În 1688, când Şerban Cantacuzino moare, lui Constantin Cantacuzino îi este propusă domnia în Ţara Românească, dar acesta refuză, după cum spuneam, în favoarea nepotului său Constantin Brâncoveanu.
La cutremurele din 1787 şi 1789, palatul suferă distrugeri masive însă nimeni nu se ocupă de restaurarea acestuia, astfel vitregia vremurilor îl aduce în paragină.
Situat la numai 8 km de Micul Trianon de la Floreşti, Palatul Constantin Cantacuzino poate face obiectului unui traseu foarte variat şi interesant. Ruina palatului se află în centrul Filipeştilor, pe terasa dreaptă a râului Prahova, invers drumului care vine dinspre Floreşti - Prahova. În jurul ruinelor a fost amenajat parcul central al localităţii.
Ruinele Palatului Cantacuzino din Filipeşti reprezintă ocazia unică de vedea şi înţelege cum poate neglijenţa umană să aducă o bijuterie istorică şi arhitecturală la stadiul de ruină.
Dacă vă aflaţi în zonă trebuie să ştiţi că la 7 km vest de Filipeşti este satul Mărgineni, în centrul căruia se păstrează un alt monument de artă religioasă, Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, construită între anii 1855-1857. La circa 1 km de centru satului Mărgineni, în curtea gospodăriei cu numărul 540, se găsesc ruinele Casei Mihai Cantacuzino. Din marele conac al boierului care a ctitorit mănăstirea Sinaia, nu s-a mai păstrat decât o pivniţă de 17 m lungime, cu tavan boltit, sprijinit pe cinci arce de cărămidă.


 


Images


Manastirea Poiana
De la zidire până la închinare (1690-1752)
Aşezarea este menţionată pentru prima dată sub denumirea de Poiana Sării, într-un hrisov emis de Neagoe a lui Drăghici, semnat şi de „Vlad Voievod domn a toată Ţara Ungrovlahiei în Cetatea de Scaun Bucureşti, luna mai, 27 zile, anul 7018 (1510)” .
În anul 1690, Spătarul Toma Cantacuzino a hotărât construirea Mănăstirii Poiana terminată în anul 1711, iar clopotniţa, chiliile călugărilor, localul administraţiei şi zidurile înconjurătoare au fost terminate în anul 1721. Biserica mănăstirii a fost executată de Pârvu Mutu, dar, din păcate a fost iremediabil avariată în urma cutremurului din 4 martie 1977.
Mănăstirea Poiana a fost la început de rang boieresc pentru ca apoi să devină cetate de rang domnesc iar din necesitate strategică a fost transformată într-o fortăreaţă militară, slujită de un grup de oaste grănicerească numiţi plăieşi care aveau sarcina de a apăra graniţa Ţării Româneşti aflată la Predeal.
Atât din testamentul Cantacuzinilor din 1667, cât şi din relatările preoţilor Ioniţă Grigorescu şi Dimitrie Bădiceanu , putem înţelege că apariţia satelor şi comunei ca formă de organizare administrativ teritorială începe odată cu Schitul Poiana unde constatăm că printre primii locuitori statornici au fost călugării şi robii ţigani de pe moşia Cantacuzinilor, a crescătorilor de oi din Transilvania rămaşi aici prin transhumanţă, a locuitorilor din comunele învecinate veniţi pentru treburile Schitului, care primind loc de casă au rămas aici.
Aşadar, Toma Cantacuzino mare spătar al lui Constantin Brâncoveanu (1688-1704) fiul agăi Matei Cantacuzino, este ctitorul mănăstirii aşa cum reiese şi din testamentul lui Grigore II Ghica, de la 1752, care spune că Mănăstirea Poiana “este zidire boierească făcută de răposatul boier Toma Cantacuzino, biv vel spătar” .
După anul 1711, Toma Cantacuzino, plecând în pribegie în Rusia, unde a şi murit, nu a apucat să termine clopotniţa, zidurile înconjurătoare, chiliile călugărilor şi localul administraţiei, acestea fiind realizate ulterior, în anul 1721.
Moşia Poiana pe care s-a zidit mănăstirea, era a lui Toma Cantacuzino, moştenire de la tatăl său, Aga Mateiu Cantacuzino, pe lângă alte moşii primite de acesta de la Constantin Brâncoveanu sau cumpărate de Cantacuzini de la moşneni.
Documentele de la sfârşitul secolului XVIII şi începutul secolului XIX ne arată că printre aceste moşii, moşia Cernăteşti era stăpânită de Mănăstirea Poiana încă înainte de plecarea lui Toma Cantacuzino în pribegie deşi acesta nu a mai apucat să facă acte de danie Mănăstirii.
De la închinare până la transformare în Biserică de Mir (1752-1864)
Domnitorul Grigore II Ghica zideşte din temelie Mănăstirea Pantelimon “cu spitaluri de săraci bolnavi, împrejur” şi prin testamentul său din 1752 rânduieşte ca pentru hrana şi chiverniseala săracilor, zece mănăstiri din Ţara Românească să fie închinate ctitoriei sale, “având să plătească pe fiecare an, o sumă de bani spitalului, iar încolo să fie slobode şi în pace de toate dăjdiile câte se orânduiau de la visterie pe mănăstiri.”
Între aceste mănăstiri, Poiana, nefiind închinată la nici o altă mănăstire, “s-au dat a fi metoh la Sfântul Pantelimon”. Mănăstirea Poiana trebuia astfel să plătească în fiecare an, 150 de taleri, în chip embatic (jumătate primăvara, de Sfântul Gheorghe şi jumătate toamna, de Sfântul Dumitru). Poiana era cea mai bogată din cele zece mănăstiri închinate, aşa explicându-se de ce plătea suma cea mai mare.
în anul 1788. Ca urmare a focului pus de turci, au ars mai multe documente de la Mănăstirea Poiana. Atunci au ars şi actele Schitului Lespezi, care au fost aduse aici spre păstrare, împreună cu documente de proprietate importante ale Cantacuzinilor şi ale unor boieri, aşa cum aflăm la 19 august 1837, din spusele Domnitorului Dimitrie Alexandru Ghica.
În 1803, căminarul Nestor, epitropul Spitalului “Sfântul Pantelimon”, orânduieşte egumen la Poiana pe Hrisant, pe 12 ani. Pe moşia Valea Manti, avea 28 pogoane de vie lucrătoare, iar la vie, o casă cu două odăi, cu şindrilă învelită, un şopron vechi, învelit cu şindrilă de stejer, o cârciumă la De la 1808, egumen la Poiana este Ierotei, care primeşte egumenia pe timp de cinci ani, dar nu-şi va îndeplini acest mandat, pentru că de la 1810 găsim slujind la biserica acestei Sfinte Mănăstiri un preot căsătorit, în vârstă de 55 de ani, ce fusese hirotonit în 1793 pe seama Bisericii Poiana. Iată că de la 1810 la Poiana nu mai sunt călugări. În această perioadă Mănăstirea a fost afectată de cutremurele din 1802 şi 1827. Cel care se va apuca să o refacă, la 1841, a fost egumenul Ghenadie Pârvulescu, al cărui nume este legat şi de evenimentele de la 1848. Egumenul Ghenadie îl sprijină pe Nicolae Bălcescu, în acţiunea sa de lămurire a ciocănarilor de la Telega, pentru a participa la Revoluţia de la 1848. Tot aici, la Mănăstirea de la Poiana, Bălcescu a poposit în drumul său spre Transilvania, în vederea medierii înţelegerii dintre Avram Iancu şi Ludovic Kossuth.
Trei catagrafii de zestre, ne mărturisesc că Mănăstirea a fost construită de către Toma Cantacuzino, şi refăcută în 1841 de Egumenul Ghenadie Părvulescu. Acesta este îndepărtat de la conducerea mănăstirii, după înăbuşirea revoluţiei, la Mănăstirea Brebu, de unde va fi readus la Poiana, în 1861, de Eforia Spitalelor Civile.
În tot acest timp, la Poiana a fost egumen Chesarie Petriceanu (Poienarul). În timpul său, localnicii îşi manifestă nemulţumirile, drept care, egumenul se adresează Eforiei Spitalelor Civile. Astfel un document din 7 noiembrie 1855, ne spune că Chesarie Poienarul, egumen din 1848 al Schitului Poiana, din Judeţul Prahova, face cunoscut Eforiei Spitalelor Civile că Ioniţă Vasiliu, locuitor de pe Moşia Murul, proprietatea Schitului, este nesupus şi nu-şi îndeplineşte obligaţiile faţă de ortodocşi şi îi instigă şi pe ceilalţi locuitori la nesupunere, cerând îndepărtarea sa de pe această moşie.
Ghenadie Părvulescu a fost cel din urmă egumen al Mânăstirii Poiana şi sub egumenia sa, Mănăstirea a fost transformată în Biserică de Mir.
De la data prefacerii Mânăstirii în Biserica de Mir până astăzi 1864-2010
În documentul întocmit la 14 mai 1908 de către Preotul Ioniţă Grigorescu se arată că prefacerea Mânăstirii Poiana în Biserică de Mir, corespunde perioadei de încetare a activităţii călugărilor la acest Schit (1863-1864).
Primul egumen sau îngrijitor (după noua metodă) la acest Schit a fost numit Alexandru Brătăşani prin 1880-1890.
În continuare prezentăm şirul egumenilor şi preoţilor din Mânăstirea Poiana în perioada (1723-2008): Mitrofan 1731-1737; Partenie 1737-1744; Ioanichie 1763-1780; Acachie 1797; Hrisant 1797-1808; Ierotei Ieromonahul 1808-1810; Grigore Arhimandritul 1829-1830; Arhimandritul Ghenadie Pârvulescu egumen 1839-1848;1861-1863; Chesarie Petriceanu 1848-1857; Ieromonahul Casian Georgescu 1857; Preotul Ion Ionescu, învăţător (grămatic)1860-1869; Preotul Ioniţă Grigorescu, învăţător 1869-1915 şi director de şcoală 1871-1904; Preotul Dumitru Popescu 1904-1918; Preotul Dumitru Georgescu 1918-1948; Preotul Gheorghe Ionescu 1948-1985; Preotul Buchiu Laurenţiu 1985-ac; Preotul Grigore Gheorghe Virgil 2002-2010; Diaconul Dima Valentin 2007-ac; Preotul Niculae Dincă 2010-ac.
Mânăstirea Poiana de la zidirea sa în 1690 împlineşte 320 ani, fiind cel mai vechi lăcaş de cultură spirituală din această aşezare, lăcaş ce a menţinut trează credinţa în Dumnezeu. Credincioşii acestor locuri au fost cei care au reclădit acest lăcaş atunci când asupra lui s-au abătut fie năvălirile străine, fie calamităţi naturale, cum au fost cutremurele din anii 1802, 1827, 1940, 1977. Biserica a fost grav avariată la cutremurul din 4 martie 1977, fiind distrusă până la temelie. Astfel, că până la refacere, Biserica a funcţionat în locuinţa cetăţeanului Alexandru Călin din localitate, şi apoi într-o magazie construită în curtea Bisericii de către Preotul Gheorghe Ionescu.
Credinţa oamenilor în Dumnezeu şi încrederea localnicilor în preotul satului, a făcut să se strângă fondurile necesare şi să se asigure forţa de muncă, astfel încât, într-un timp relativ scurt (1980-1985) să fie reclădită biserica după vechiul plan, prin strădania preotului Gheorghe Ionescu.
De precizat că la construcţia Bisericii s-a folosit aceeaşi cărămidă de acum 300 de ani şi s-a consolidat cu stâlpi de beton, astfel încât noua construcţie să poată rezista încă alte sute de ani.
În anul 1985 s-a stins din viaţă Preotul Gheorghe Ionescu, dar prin activitatea sa din perioada 1948-1985, s-a ridicat la înălţimea înaintaşilor săi: Ghenadie Pârvulescu, Ion Ionescu, Ioniţă Grigorescu,etc, fiind urmat de Preotul Laurenţiu Buchiu care i-a continuat strădania în perioada 1985-2010, prin lucrări de finisare interioare şi exterioare, construirea clopotniţei, a casei parohiale, a capelei mortuare, pictarea Bisericii interior şi exterior şi refacerea zidurilor împrejmuitoare, fortificate. Mărturie istorică, Biserica din Poiana domină maiestuos Valea Prahovei pe o distanţă de câţiva kilometri, fie mergând cu trenul sau cu maşina.
Arhitectura şi eleganţa înfăţişate de această veche ctitorie, mărturisesc frumuseţea artei de peste vremuri, îndemnarea, credinţa şi evlavia pentru Biserica Străbună Ortodoxă şi dragostea faţă de neam.
Activităţi social – filantropice
Parohia sprijină periodic familiile cu probleme sociale aflate pe teritoriul ei, precum şi persoane cu probleme medicale deosebite, organizând colecte sau suplinind din fonduri proprii.
De asemenea, parohia noastră, este implicată în diferite programe sociale organizate la nivelul parohiei sau prin intermediul protoieriei :
Programul de Sfintele Paşti, de Crăciun şi de Hramul Bisericii care constă în oferirea de pachete cu alimente, pentru familiile sărace care au în întreţinere copii şcolari, precum şi pentru persoane vârstnice singure, cu venituri foarte mici.
Programele de asistenţă duhovnicească şi materială Şi nouă ne pasă şi Semenul nostru, desfăşurate la Penitenciarul de Femei Târgşor, Prahova.


Images


Traseul celor trei cismele
Pe teritoriul comunei Măgureni şi cel al comunei Poaiana Câmpina există trei cişmele, vechi de circa 400 de ani, cu amenajarea iniţială păstrată, în jurul cărora s-au dezvoltat satele Măgureni, Cocorăştii Caplii şi Bobolia. Cişmelele, construite cam în acelaşi timp, de către Cantacuzini, de o parte şi de alta a Dealului Ghimelia, nu au secat niciodată (apa ieşind direct din deal), fiind folosite şi acum pentru alimentarea cu apă potabilă a locuitorilor din zonă.
Traseul celor trei cişmele porneşte de la Centrul de Informare Turistică la Cişmeaua nr. 1 situată în satul Măgureni, pe drumul principal (DJ 145), între străzile Viaţă Nouă şi Ierculeşti, pe partea dreaptă, cum urci spre Ruda, trece pe la Cişmeaua nr. 2 situată în satul Cocorăştii Caplii, situată pe DJ 101P la 80 de metri de Grădiniţa din acest sat şi ajunge la Cişmeaua nr. 3 din satul Bobolia, situată pe DJ 101P la circa 40 de metri de Şcoala din Bobolia.


Images


Biserica „Adormirea Maicii Domnului” sat.Colibasi, com.Iedera
Biserica este situata pe traseul comorii care pleaca  de la Centrul de Informare Tutistică spre nord, pe drumul principal, pe DJ 145, traversează pârâul Proviţa la capătul DC 115B, urcă de-a lungul acestui pârâu pe islazul deţinut de Primărie până în punctul Porcăreaţa, apoi intră în pădurea Ocolului Silvic Câmpina pe Valea Comorii, Râpa Comorii, Plaiul Ciocoilor până la Crucea de la Predeluş. Această Cruce de la Predeluş este veche de câteva sute de ani şi se află situată la graniţa dintre Măgureni şi Iedera, pe Valea Rudei, aflată pe DC 115B, iar lângă ea se află o fântână la fel de veche, fiind un loc de relaxare al Cantacuzinilor, în urmă cu câteva sute de ani. Din vechile amenajări nu s-a mai păstrat nimic, astfel că Primaria are in vedere amenajarea unei troiţe de lemn sculptat pentru a proteja de intemperii crucea (sustinuta din fonduri proprii sau din donatii / sponsorizari) şi montarea unei mese de lemn tradiţionale precum şi a unor băncuţe pentru grupuri mai mari de turişti. De la Crucea de la Predeluş traseul se încheie pe DC 115A la Biserica "Adormirea Maicii Domnului” din satul Colibaşi, comuna Iedera, nr. 263.


Images


Biserica Sf.Voievozii
Comuna  Iedera are doua biserici, una fiind in Iedera de  Jos,iar cealalta  in Colibasi.La biserica din Iedera de Jos ce poarta hramul “Sfintii  Mihail si Gavril” s-au inceput lucrarile in anul 1887 si s-au terminat  in anul 1890.
Distrusa de cutremurul din 1940 a fost refacuta in perioada  arhipasto-riei  P.F. Patriarh Iustinian al  Bisericii  Ortodoxe  Romane (1965-1969);au fost reparate  interiorul,exteriorul,a fost inchis pridvorul cu ferestre  si usi s-a retusat integral pictura  de pictorul Emil Ivanescu.Clopatnita a fost zidita de preotul  Savulescu;crucea eroilor de la Biserica  si de la cimitirul nou a fost facuta de catre dascalul  T. Alexandru;pictura s-a retusat in timpul preotului  Zamfir Nicolae.


Images


 

 

sat Magureni, nr. 354
comuna Măgureni, Prahova

0244/384068

info@magureniturism.ro